25
Mar
10

scrisoare de dragoste de la vraji

Sunt aproape sigură că nimeni nu mai scrie prefeţe bune şi sunt absolut convinsă că, oricât de bune-ar fi, nimeni nu le mai citeşte azi… Contează doar coperta, contează titlul .
Am întrebat un licean de la un colegiu naţional prestigios dacă citeşte cărţi (fiindcă şi eu, aidoma chelneriţelor din filmele americane  care declară că sunt actriţe de fapt; şi eu, sunt doar temporar captivă-n trupul acesta anonim de om obişnuit, salariat sau nu; şi-n rest scriu…Mă mai despart cam cinci minute de celebritate dar înainte de a păşi alături de Eminescu în hall of fame-ul scriitoricesc vreau să-mi cunosc target-ul). Adolescentul a răspuns, cu o dezinvoltură ce m-a făcut să-mi înţeleg deplin stupiditatea:  ”normal…normal că nu.”
N-am îndrăznit să mai întreb despre prefaţă…
De fapt, este firească indiferenţa tânărului cu care am vorbit: în România de azi se scriu mai multe  cărţi (prea multe chiar) decât putem citi. Multe sunt proaste, nu merită prefeţe; la fel de multe sunt subbugetate şi-n spiritul sfintei economii, cel ce plăteşte factura la tipografie  renunţă la prefaţă…
În afar-de asta, tot ce trebuie să ştii despre o carte e condensat adesea pe coperta IV: practic, scurt, accesibil. Fără bătaie de cap.
Totuşi, extraterestra (să-i spunem, marghioliţa) m-a rugat să-i scriu o prefaţă. Fiind de pe aceeaşi planetă cu mine, am acceptat.  Spre deosebire de mine ea crede sincer că scrisul e o îndeletnicire nobilă din care se poate trăi. Ce-am mai râs auzind una ca asta! Mai ales că ea vine din domeniul vânzărilor şi se pricepe să pipăie orice piaţă.  Aşa se laudă… o să îşi vândă singură cărţulia m-a ameninţat, că doar a vândut cândva şi cai verzi pe pereţi! Aşa că să nu vă miraţi dacă o extraterestră cu părul roşu explodat vă sună la uşă..
Eu cred că am o explicaţie pentru entuziasmul marghioliţei: când povestea a fost gata, a fost dată unui om important , cărturar cu faimă mare (nu spui cine) care a reuşit s-o laude atât de mult pe debutantă încât a zăpăcit-o… apoi nu s-a mai petrecut nimic.
Stilul poveştii ardelene e foarte simplu. Sincer, pur şi dur. Marghioliţa n-are habar despre pulsul lumii literare, nu vrea în Academie, cred…Avea în ea o poveste cât se poate de reală care bolborosea, clocea şi a trebuit scoasă la suprafaţă. Şi-a făcut deci, sieşi un soi de psihoterapie prin scris şi, iaca, e gata această  poveste ardeleană incredibilă despre o lume obtuză, cu unguri antipatici, mătuşi exportate, o soră-bombă sexuală, tovarăşu’ Nicolae Ceauşescu mult iubitul conducător al ei şi alţi maniaci simpatici…
Tot ce scrie marghioliţa noastră în cartea sa este real, a fost adevărat şi va rămâne aşa. Ai zice că totul a fost scris dintr-o suflare cu pixul “bic”, cu mâna stângă (cea pe care învăţătoarea i-o lega de bancă cu o sfoară ca s-o oblige pe mica nesupusă să nu mai fircălească în oglindă şi să redevină normală)…
Dacă o veţi întreba cine e personajul principal al cărţii, răspunsul va veni la fel de simplu cum îi e scriitura : “biblia”.  Cartea sfântă şi credinţa în numele cărora roşcata a rămas proscrisa familiei…
Dar starea de outcast i-a priit acestui mic rechin rătăcit în lumea atât de reală de la graniţa orientului cu occidentul pentru că după ani a reuşit să îşi reverse atât de sincer, cu atâta putere amarul. E poate de vină şcoala de directori pe care a urmat-o scriitoarea,  e poate de vină spaima de gaborul care a vrut s-o cumpere cu o valiză de aur curat, sau cine ştie?? e poate rodul eficienţei rândăşeşti dobândite în crâşma unui tată impecabil cu costum la dungă şi servietă diplomat…
Marghioliţa şi-a dorit să fie un stindard, stindard,stindard. A luat o palmă de la viaţă. Aşa că n-a mai devenit stindard …S-a botezat şi a crescut. Are copii ei care trebuie să ştie de unde vin, ce sânge curge în vinele lor şi de ce Biblia nu poate ţine niciodată locul iubirii şi căldurii familiei …
…şi marghioliţa a mai aflat ceva scriindu-şi viaţa: şi-a făcut propriul drum: “departe de legile astea absurde ale familiei, eu nu sunt nici maghiară, nici româncă, nici nebotezată(…) nu vreau să trăiesc în alte ţări, dar dacă mă uit mai atent la a mea nu îmi vine nici să rămân…”

Povestea ardeleană are mult umor şi-un soi de haz de necaz robust. E ca o ceapă verde: te face să plângi până te umflă râsul. Sau invers.
E o carte de care m-am îndrăgostit. Şi ştiţi ceva?! Fiecare ar trebui să  muşte fără frică din ceapa asta verde!

SEMNAT : Vrăji


3 Răspunsuri to “scrisoare de dragoste de la vraji”


  1. 1 AdiO
    martie 25, 2010 la 9:26 am

    Da, conditional optativul vrajelii

    Multe ar trebui, draga prietena intr-ale scrisului desuet pe hartie. Precum observam impreuna citim scrisoarea ta insa ca insiruire de bitzishori pusi pe matricea unui ecran de calculator, sau poate de altceva.
    Cert e ca cititorii cartilor sunt o specie pe cale de imputinare, precum si specia cititorilor in general. Cititor ar fi cel care nu numai citeste, ci si adauga valoare mesajului parvenit din insiruirea de litere prin evaluare proprie si chiar comentare de catre altii. Ce vremuri, ehehehe.

    astept cu interes reactia prefatzatei, draga vraji

  2. 3 AdiO
    martie 25, 2010 la 12:14 pm

    multumesc, nu e totul ce pare a fi, draga dora.
    respecte generoase catre vraji, care are un stil propriu, si catre cartea ta pe care o astept pana si eu cu drag si nerabdare, cu autograf.

    succes!


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: