La Baia Mare, ca niciunde altundeva, 1 Decembrie a fost în 30 Noiembrie.
Întrebare către oglindă:
- De ce, mamă, de ce în 30 Noiembrie?
Un răspuns, logic, după părerea mea ar fi, ca pe 1 Decembrie suntem toţi liberi. Nu? Adică şi organizatorii şi organizaţii!
Da, totuşi, am întrebat pe cineva mai educat ca şi oglinda mea, iar răspunsul m-a înţepenit:
-Azi (30 nov) ne bucurăm, iar mâine plângem. Nu se poate să le facem pe amândouă, în aceeaşi zi! Azi cântăm şi dansăm Hora Unirii, mâine depunem coroane!
Ok, am zis, dar mai era o întrebare în capul meu, care mai bine că a rămas nerostită.
-Dar ungurii, aia care protestează la Budapesta, ei plâng în 30 şi râd in 1?
No, şi merem mai departe.
Era seară, era frig, erau multe personalităţi, eram importanţi cu toţii.
Primul român al judeţului nu era, precum era să aflu a doua zi că nici Primul Român al Ţării nu a fost, prezent.
Aşa că, următorii ca importanţă, după Primul român al judeţului, conform votului poporului, adică doi maghiari, au ţinut spiciurile. Nagyon szép!
S-au cântat multe cântece despre noi, românii, ce suntem, cum facem; imnul, să ne zică, din nou să ne deşteptăm, dar cred, din nou degeaba, dar un cântec a lipsit, deşi toată lumea îl simţea prezent, un cântec vechi ce ne aduce aminte să mai trecem, din când în când, Carpaţii. Nu doar pentru a merge la mare, sau ca ceilalţi să meargă la Predeal, nu, pentru alte treburi.
Au dansat mulţi copii îngheţaţi, mulţi adulţi au cântat, şi, foarte important, în loc de paradă militară, am avut parte de o demonstraţie de karate. Cam ca nuca în perete. Ok, ne mândrim cu ei, sunt ai noştri, sunt campioni, dar dacă le venea ideea să bage un moment de oină, cum vi se părea?
Papilele mele gustative sunt româneşti, aşa că, le-am întrebat cum vor să sărbătorescă ziua naţională. Răspunsul lor a fost prompt:
-Bagă Dora la meseeee!
Şi am făcut o treabă bună.
Pe când se bucura şi burta mea românească de eveniment, mi-a trecut o chestie prin cap: E post! Ai păcătuit! Ai băgat carne în gură!
Cum se poate ca în cea mai importantă zi a românilor, să nu fie voie să îţi bucuri simţurile?
Păi trebuie să alegi, între a fi un bun român şi a fi un bun creştin?
De ce ne dăm singuri peste deşte?
Ăi cu care ne luptarăm, de acuma sărbătorim, de ce nu au asemenea dileme?
Io, anul ăsta am sărbătorit, şi eu şi burta mea, la anul n-oi mai sărbători şi voi ţine post. Aşa voi fi mai câştigată?
Nu v-aţi săturat sa sărbătoriţi cu burta goală, sau să o faceţi pe ascuns ştiind că păcătuiţi?
Aaaaa, şi încă ceva profund românesc, avem instituţii româneşti, pentru că aveau steagul arborat, dar în oraş, pe străzi, pe geamuri, pe maşini vedeai uşor, că în România români, nu mai sunt! Sunt doar oameni.
Eu am înţeles din treaba asta, că România este populată de oameni, nu este pustie, poate într-o zi, cei ce vor mai fi aici, vor hotărî ce vor să fie, şi o vor arăta cu mândrie. Sau poate nu va mai fi nimeni aici.
Dar, vă rog eu mult, hotărâţi-vă cât trăiesc eu, să prind, vă rog eu mult, din nou, acest moment.
