Stăteam pe hol, în şcoala fiului, să aştept o hârtie să fie scrisă. Pe două fotolii, doi copii întârziaţi la prima oră, stăteau cuminţi să vină pauza.
- Tu ai fost la judecător? zice băieţelul.
- Nuuuu, încă nu. Numai în ianuarie avem înfăţişare. Pe tine ce te-o întrebat? răspunse fetiţa.
Şocată, mă uit la cei doi.
- În ce clasă sunteţi voi?
- A-ntâia B, zic amândoi în cor.
Îi las în pace să vorbească între ei. Îmi bătea inima de să mi se rupă.
- Da, tatăl tău ce a făcut?
- A spart trei geamuri! zice mândru baiatul.
- Al meu, am crezut că va rupe apartamentul…..eu chiar nu ştiu ce o să îi spun judecătorului.
Nu am mai putut şi am plecat, voi lua acea hârtie mâine, dar toată ziua am stat şi m-am întrebat: doi copii micuţi, zgribuliţi de frig, măcinaţi de problemele părinţilor, cu câteva zile înainte de Crăciun, nu puteau păstra o minimă etichetă socială şi să discute despre gheţuş, despre cadouri, despre vacanţă?
Eu ştiu că copii sunt naivi şi puerili, dar nu puteau să îşi lase problemele de acasă, acolo, când vin la servici?
Dacă ei discută aşa de senin despre aceste probleme, ce discută părinţii lor?
Heeeeeeeei, Moş Crăciun, ce aştepţi, fă o vrajă, dă-le înapoi copilăria, făăăăăă ceva, căci tu eşti ultima lor speranţă!
viața suge..
mda,trist! halal copilarie!