29
Dec
10

Vreau

Vreau un viitor mai bun. Pentru mine, pentru copiii mei.

Vreau ca ce s-a făcut în aceşti ultimi 21 de ani să însemne ceva, un pas mic înainte, dar nu bătutul pasului pe loc.

Vreau să îmi imaginez un viitor dezirabil de către noi toţi, iar asta ar însemna alte mentalităţi.

Vreau o nouă elită intelectuală şi politică.

Vreau o nouă moralitate publică.

Vreau o şcoală nouă, care să pregătească acest viitor.

Vreau o nouă mass media, corectă şi puternică.

Ştiu, că din toate astea, acum, nu există decât vise mijite pe feţele obosite ale românilor. Va trebui să conştientizăm nevoia ca ele să apară, cândva.

Tot ce avem acuma este o speranţă ieftină că, încet, încet, următoarele generaţii vor fi altfel.

Trăim într-o democraţie, dar ea este atât de originală, încât îi căutăm şi acuma un nume.

Trăim ca o naţiune care dispreţuieşte noţiunea de naţiune, o rămăşiţă din tribalitate.

Trăim în permanenţa mocirlei politice.

Trăim într-un coşmar economic continuu.

Ce ne lipseşte?

Un ideal care să ne lege pe toţi, să ne facă să privim în aceeaşi direcţie, dorinţa de a pune umărul, chiar dacă nu ne iubim unii pe alţii.

Coeziune naţională.


3 Răspunsuri to “Vreau”


  1. decembrie 29, 2010 la 6:47 am

    fffffffffoooooooooooooooaaaaaaaarrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrttttttttttteeeeeeeeeeeeee fain!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.