Arhivă pentru Aprilie 2010

27
Apr
10

Lansare carte „O poveste ardeleana”!!!

O poveste ardeleană

Sala de conferinte Biblioteca Petre Dulfu – Baia Mare
Vineri 30 Aprilie ora 13:00

Orice carte are la sfarsit o parte cu invataminte intelepte. A mea nu are, eu nu am invatat nimic din toate astea. Eu am incercat doar sa inteleg de unde vin, ce mi s-a dat pe parcurs de la cei ce m-au inconjurat, sa inteleg cat de importante sunt radacinile si traditiile familiei.
Nooooo, undeva nu stiu unde am tras o linie zdravana si mi-am facut propriul meu drum, departe de legile astea absurde ale familiei, eu nu sunt nici maghiara, nici romanca, nici nebotezata nici habotnica, nu vreau sa traiesc in alte tari, dar daca ma uit atent la a mea, nu imi vine nici sa raman, politica e o lume venusiana cu care nu mai doresc sa intru in contact.
Nu mi-am ales sotul dupa nici unul dintre criteriile familiei, nu imi educ copii dupa acestea,
dimpotriva ii pun sa invete toate limbile, sa cunoasca toate culturile si toate religiile din familia mea, sa respecte omul pentru ce este el inauntrul lui, sa nu se lase inselat de mastile expuse, de titluri sau de credinte. Eu asta inteleg prin a fi ardelean.

Anunțuri
23
Apr
10

Norul

Norul

Este vorba despre un nor vinovat. Un nor mare, negru.

S-a nascut vinovat. Foarte vinovat. De fapt singurul vinovat.

Este vinovat ca s-a nascut, de ce s-a nascut , unde a emigrat, ce a facut prin tarile in care a emigrat.

S-a nascut dintr-o eruptie, dintr-un prea plin si nasterea lui a creat mari sperante si mari temeri in jurul lui . Speranta ca totul se va linisti, teama ca ceea ce s-a nascut se va intinde nestavilit, prea mult si prea repede fata de ceea ce a fost stabilit. De specialisti.

Toate statele vestice au privit interesate la ce se intampla, prompt au inceput sa se implice, au simtit pericolul pe masura ce norul crestea. Au trecut prin tot buchetul de sentimente prevazut de standardele decentei: mirare,interes, bucurie, ingrijorare, intrajutorare, suport material si logistic, prognoze, refaceri de prognoze.

Nu s-a nascut bine, pentru ca specialistii spun ca a luat-o in directii gresite, nu s-a dezvoltat regulamentar trecand prin etape cu fata umana, cu sincope dar s-a dezvoltat. Si odata cu asta a crescut si ingrijorarea statelor mature. Rolul lui nu era sa produca, sa se dezvolte ci doar sa consume, sa stagneze aliniat si indreptat de normele UE sau NATO.

Acum faptul e implinit, norul exista , asa cum e el, circula liber prin Europa, deranjeaza, e negru, nu e toxic, nu poate fi ingradit de spatiul in care a aderat si va mai deranja multa vreme, pana cand originalitatea lui va disparea.

Deranjeaza economic, deranjeaza politic, deranjeaza social. In Franta norul cerseste, in Anglia lucra pe taxi, in Spania culege capsuni, acasa norului i se pare ca e de origine pura, ca va face in 5 minute cat altii in zeci de ani de istorie , dar deocamdata nu face, doar studiaza cum sa faca. Oricum norii din greseli invata nu? Este climacteric normal sa chemi minerii sa educe norisoriii.  E normal sa tragi un curcubeu radios peste nefericirea si mizeria interna a norului.

E scris in ordinea fireasca a lucrurilor ca norii sa se disipe. Eu sper sa nu se intample asta! Eu ii doresc norului sa creasca frumos si fericit, si tuturor moleculelor de apa care il compun le doresc sa fie mandre ca fac parte din asa nor.

Picaturilor de ploaie care le este rusine ca fac parte din nor, pentru ca li se pare ca is mai pline de siliciu si stralucesc in alta limba, le doresc sa isi regaseasca integritatea in acest nor si sa devina parte pufoasa a norului nostru.

” Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut în vifor. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi. Muream, mai ales, plătind miopia si neghiobia altora.” (Mircea Eliade.)

De aceea nu vom disparea oricat de tare va bate vantul, oricate uragane vor mai trece peste noi

Noi nu suntem doar un nor pufos pe cerul Europei,noi avem o consistenta,o originalitate a spiritului si a sufletului,o putere stranie de a strabate vremurile tulburi ce ne lovesc, care ma fac sa cred ca in curand ne vom regasi . Vom reusi din nou, a nu stiu cata oara in istorie, sa ne ridicam capul in Europa, sa incetam sa ne vindem pe gratis, doar  pentru a da bine pe ecran.

„Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.”(Ion Antonescu)

22
Apr
10

de ce polonezu’ ii mai bun ca micu’

De ce noua nu ni se poate intampla asta !

Ma refer la ce li s-a intamplat polonezilor.

In primul rand nu poti strange la un loc atatia politicieni din atatea partide, care sa stea cuminti pe scaunele lor fara sa se stranga de gat, doar sa isi pregateasca cuminti viitoarele initiative parlamentare.

In al doilea rand, nu ne-ar ajunge doar un avion, deoarece nu ar avea loc staff-urile fiecaruia, deci asa pe stramt as zice 2 -3 avioane .

Apoi nu ne-ar ajunge doar 7 zile de doliu, ar trebui asa cate 1 separata pentru fiecare partid, cate 1 pe comisii parlamentare, pe subcomisii, 1 zi pentru cei care au trecut de la un partid la altul, 1 zi pentru cei ce au luat cuvantul in Parlament, una pentru ceilalti, 1 zi pentru cei carora le placeau manelele si una pentru clasici, 1 zi pentru cei care isi petreceau concediile in Romania sprijinind economia nationala si una pentru cei ce mergeau in Tenerife. AAaa si una pentru minoritati !

Ar urma apoi fffforfffota. Ffforfffota pentru posturi. Fete ingrijorate, preocupate. Rasturnari ale rasturnarilor de situatii, exit poll-uri si poll position. Ar fi o perioada suprema, cele 10 minute de faima ale celor ce au stat ani in sir in umbra rugandu-se sa se intample ceva bun si in cariera lor.

Noua nu ni se poate intampla asa ceva pentru ca nu am sti gestiona situatia cu calm si demnitate, pentru ca am fi pierduti si disperati, pentru ca am spera din nou in van ca ceva se va schimba in bine in Romania !

De asta !

16
Apr
10

Fraierii nevinovati ai Revolutiei

Fraierii nevinovati ai Revolutiei

Categorie sociala : tineri cu varsta destul de frageda sa mai poata visa, adulti cu suflet fraged de copil, parinti iubitori de odrasle

Tinerii cu varsta destul de frageda sa mai poata visa, ajunsi pe pragul Revolutiei, au stat pret de cateva secunde si cu sufletul strans de emotie au sperat, au gandit ca va fi mai bine. Cum ? Nu stiau ! Dar ascultau vorbele batrinilor : De acuma va fi bine ! Intelepciunea batrinilor a fost intotdeauna la mare pret in avutia noastra nationala. Iar batranii au zis ca va fi bine !

Doar unul mai rasarit a zis „Pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, romanii sunt „stupid people” si vor mai trece 20 de ani ca ei sa se trezeasca.

De ce sa crezi ce zice unul cand gloata gandeste altfel. Plina de avant revolutionar si increzatoare in valoarea noastra ca popor, am fost profund jignita de aceste cuvinte . Azi as vrea sa ma plec respectuoas in fata omului ce a gandit cu 20 de ani inaintea vremii lui.

Acei tineri visatori s-au despartit in primele ore ale Revolutiei in doua divizii : divizia I- numita si „ Eu plec, eu nu mai suport rahaturile astea„ si divizia electro-statica „ Eu raman sa sting bècul„.

Divizia I – motto : „România este o ţară înconjurată de români.” (Nicolae Iorga)

„Eu plec„ si-au facut bagajele, putinele haine, adidasii, le-au indesat intr-o sacosa, s-au uitat tristi in portmoneu, s-au asezat pe sacosa cu sufletul greu. Erau prea multe de dus cu ei, amintiri, vise, sperante si multe trebuiau sa fie aruncate peste bord.

Dupa 20 de ani de munca grea, umilinte, privari materiale sau sociale, isi intorc ochii spre Romania, ofteaza si stiu ca AU LUAT DECIZIA CORECTA.

Divizia II – motto : „Nici o furtună, nici o invazie, nici un cutremur, nici o ocupaţie, nici o lovitură, oricât de dureroasă, de nimicitoare, nu a putut să-i clintească pe românii din Dacia Traiană. Nimeni şi nimic nu ne va putea smulge din ea.” (Ion Antonescu)

„Eu stau si schimb totul din radacina, eu voi schimba Romania, eu voi intra in NATO si UE„ s-a inscris la facultati particulare, a ramas si fara bani si umilit si fara facultate, a privit sau participat la toate zvarcolirile societatii romane cu tenta politica, nationalista sau miniereasca, a muncit pentru „minim pe economie in cartea de munca, restu’ in mana ca si asa nu ma apuca pensia !„, a trecut prin „demcratie cu fata umana„, satul de coruptie si anticoruptie, a revenit la soia si pesti congelati, prea batran in suflet sa se mai poata inrola in divizia „Eu plec„, ofteaza si spune plin de acreala si amareala in suflet „ AM LUAT DECIZIA CORECTA„ .

Adultii  cu suflet fraged de copil, parinti iubitori de odrasle, au stat si au cugetat, s-au uitat in ochii copiilor, au sperat pentru ei, au muncit si s-au luptat, macinati de ganduri si boli de visele frante si sperantele spulberate de neputinta noastra ca popor de a ne inalta, de a ne lepada de tarele noastre, de obisnuinta de a bate pasul pe loc marunt si fara folos. Ei stiau de mult ca sunt o generatie irosita, nascuta pentru a fi uitata de istorie, vanturata de politica prin diferitele sisteme socialiste (sau nu), capitaliste (sau nu).

Ei stau acum, dupa 20 de ani, cu un picior pe alte taramuri, munciti si folositi de greutatile tranzitiei interminabile, mintiti si pacaliti de toate campaniile electorale ale acestui stat democratic, capabili sa zambeasca cand aud de autostrazi terestre sau aeriene, dar contienti ca au luptat in van in acesti ani, ca suntem tot pe nicaieri, orbecaind ca orbul in Braila si spun soptit „ PENTRU COPIII MEI AM LUAT DECIZIA CORECTA„ .

Eu, dupa 20 de ani, ma gandesc necontenit la un singur lucru : AM INVATAT SA NE MINTIM LINISTITOR !

Minciunile mele preferate :

–          Copiilor mei le va fi mai bine decat mi-a fost mie

–          Strazile nu au gropi

–          Exista autostrazi

–          Suntem membri de vaza ai UE si NATO

–          Prima Proclamatie de la Timisoara a fost implinita, putem muri linistiti

–          Salariul meu imi ajunge, am un nivel de trai bun

–           Sunt mandra ca traiesc aici

TU CE PARERE AI ? CHIAR MA INTERESEAZA !

Daca pentru o secunda iti trece prin  cap ca pe tine nu te intereseaza toate acestea ca esti prea departe de aceste ganduri citeste randurile ce vor urma :

„Vă vorbeşte generalul-maior Guşe. Cetăţeni ai României noi, armata şi poporul sunt stăpâni pe situaţie aproape în întreaga ţară. Mai sunt cuiburi izolate de disperaţi care încearcă să ne distrugă ceea ce am cucerit. Nu au reuşit şi nu vor reuşi. Toată populaţia să treacă în linişte la lucru, pentru a putea aproviziona cu cele necesare copiii, bătrânii, femeile, întreaga populaţie. Să restabilim liniştea în aceste momente istorice, dar şi dificile. Vă rog să daţi dovadă de mult patriotism, de dragoste de ţară. Să instaurăm cât mai repede cursul nou al vieţii. Totul trebuie să intre în normal cât mai repede. Acţionaţi împotriva celor care încearcă să ne destabilizeze, împotriva celor care încearcă să spargă magazinele. Apăraţi valorile noastre naţionale. Să acţionăm pentru a asigura liniştea ţării, suveranitatea şi integritatea teritorială a României.”(Ştefan Guşă)

si dupa ce ti-ai sters lacrimile si ti-ai dres vocea, daca poti raspunde-mi la cateva intrebari:

  1. Suntem intradevar stapani pe situatie?
  2. Cine sunt disperatii?
  3. Chiar nu au reusit?
  4. Ai dat dovada de mult patriotism, de dragoste de tara?
  5. Suntem pe cursul nou al vietii?
  6. Ce inseamna normal, sa intre in normal?
  7. Care sunt valorile noastre nationale?
15
Apr
10

Omul second hand – omul viitorului

Omul second hand – omul viitorului

Portret :

Omul second hand este omul care se imbraca la second hand : chiloti, sosete, ochelari, pantofi, jucarii, tot ce este necesar. Este omul care la intrarea in magazin intreaba informat :

–          Aveti marfa din Germania sau din Anglia ?

–          Din Germania, zice vanzatoarea nedumerita.

–          Aaaaaaaaaa, nuuuuu, eu cautam din Anglia, noi de acolo ne imbracam !

Omul viitorului cel ce se adapteaza cel mai rapid schimbarilor majore ale societatii noastre, stie cand se baga marfa la second ( marti si vineri) si sta rabdator la coada sa se deschida usa, sa navaleasca disperat inauntru si sa se pravaleasca peste cutiile cu haine in dezordine, aparand ca o closca cat mai multe cutii. Privirea ii este dura si agera, scruteaza dusmanii fara mila, mostenire ramasa de pe vremea dacilor liberi.

Omul second hand voteaza politicieni second hand, politicieni emigrati minim la al doilea partid. Se considera ca politicianul aflat in primul partid este abia iesit din gaoace, fara experienta definitorie pentru omul second hand. Versatilitatea si stofa omului politic este probata de salturile in spatiu-timp-partid, lucru invatat de-a lungul istoriei noastre sub greaua cizma a multilor nostri asupritori.

Acest om foarte adaptat are bineinteles si un second job, la care nu se pricepe mai deloc, un job de seara usor, ca si asa e obosit de dimineata de la birou. Dimineata ii este de obicei intunecata de fata secretarei de 50-60 de ani ( binenteles second hand) care ii intinde o cafea de pe zatul spalat a treia oara, asa ca seara se relaxeaza la o vecina cu sot incompetent  in a repara ceva prin casa.

Femeia second hand mai are o dotare in plus fata de femeia obisnuita : obisnuita cu marfa second hand ea foloseste numai vibratorul. Acesta este primit de la vecina la care i-a imprumutat 2 oua, care de asemenea l-a primit de la vara din Anglia. Conform principiului nimic nu se pierde totul se refoloseste,  bateriile din vibrator isi vor lua apoi locul la telecomanda.

Valoarea omului second este data in primul rand de dintii de portelan, telefon mobil ultimul racnet, gura duhnitoare, ceas de aur, scarpinatul condescent langa fermoar in timp ce se leagana inainte inapoi in ai sai pantofi din Anglia(second).

07
Apr
10

A venit iepurasul!

A venit Iepurasul!

Noua generatie

Un roman bogat

Un paparazzi narcisist

Sunt ghiftuit!