15
Noi
10

DORA, MONSHER, CARTIANU ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Am scris o carte. Mica. Pentru ca am scris inseamna ca sunt scriitoare, dar asta doar din punct de vedere semantic. Poate cand voi creste mare voi fi scriitoare.

Sambata am stat langa doi mari scriitori si am incercat sa vad care este diferenta intre a fi un scriitor si a fi un scriitor din punct de vedere semantic.

Primul mare scriitor, cel care a fost prima persoana ce mi-a citit cartea si m-a dirijat pe perioada sarcinii, pentru mine este indescifrabil. Nu reusesc sa il citesc, sa vad de unde ii apar emotiile si sentimentele ce mai apoi rasar pe hartia alba. Singurul lucru evident in legatura cu el, este sa citesc pe altii impresia pe care el le-o lasa celor din jur. Respectul, prestanta sa. Si incertitudinea celorlalti in prezenta sa. El este omul care face haina si nu invers.

Oricat de bine am crezut ca m-am ascuns in punctul lui mort, din punct de vedere vizual si nu semantic, m-a lasat o vreme sa fiu confortabila in fiinta mea sociala, apoi a urmat secerarea:

– Dora, mai scrii?

Stiu din nou, ca pentru a mai sta candva confortabil in acel areal, va mai trebui sa scriu, va mai trebui sa dau tot ce am mai bun in mine.

Apoi a urmat lansarea de carte a unui alt mare scriitor, pe care aveam marea bucurie sa nu il cunosc de loc, sa fie o pagina alba pentru mine. Aveam atatea de studiat la el: postura, privirea, ticuri.

Am privit si publicul, pentru a afla mai multe despre scriitor. Cartea este despre Ceausescu, asa ca am gasit normal ca o buna parte din public sa fie persoane in varsta, cu un aer militar invechit, spatele drept si parul alb ce doreau sa dea autenticitate istoriei descrise in carte. Nu mi s-a parut normal sa gasesc tinere visatoare si suspinatoare, a caror intreaga viata curge in versuri si lacrimi, strangand la piept un exemplar insectar al unor zile cumplite, o carte prin ale carei pagini stau intinsi oameni impuscati.

In jurul marelui scriitor gravitau inalti oameni locali, iar morga lor, stiinta lor, nu iti permitea sa simti ca esti de fapt prezent la un moment fericit, la o lansare, la o nastere. Doar soarele isi permitea sa stea pe geam cu zambetul pe buze.

Am stat la coada pentru autografe, lasandu-i pe altii sa treaca de mine, ascunsa de un mare stalp. Stateam si il priveam pe marele scriitor.

Dupa multa vreme am realizat: este un om normal. Scrie normal, sta normal pe scaun, ii place sa vorbeasca cu oameni normali. Avea un pix foarte normal, desi eu mi-l imaginam cu o penita silitoare.

Stiu ca orice cuvinte le-ar fi adresat, ar fi perturbat o buna perioada cenusia noastra existenta. Dar el, intreba despre origini, despre nume, de fapt despre ultima mandrie care ne-a mai ramas a noastra si neintinata de viata, de coruptie, de mizerie, de politica. Le-a luminat pe rand ziua, rupandu-si cate o raza din aureola lui, fara ca asta sa ii stirbeasca stralucirea. Le-a daruit un moment de liniste si importanta, un moment ce ar putea fi trecut pe pietrele lor de mormant:

– Cu mine a vorbit Cartianu!

Apoi ne-am intors fiecare la cutiuta lui de beton sa rememoram, sa reluam aceste clipe magice oferite simplu si discret de catre un mare om.

Dar eu mai aveam un as in maneca, o dupa masa intreaga in care sa il vad pe marele scriitor ca om, ca om normal.

Eu ma gandesc ca poti sa te comporti normal ca scriitor si lumea sa simta acest normal ca fiind primordial si prioritar, sau poti fi lejer in normalitatea si rutina ta ca om normal, dar sa fii amandoua cu usurinta…..Asta nu cred ca ii usor.

Am stat si am comparat omul care se uita la un stol de porumbei albi, ce se desprindeau grabiti sa dea vestea unei nunti frumoase, a doi oameni cu suflet frumos, cu omul, scriitorul venerat ce asculta atent oamenii ce reuseau cu greu sa teasa o propozitie inteligibila, indoielnic capabila sa nasca interes pe fata unui greu al literaturii romane.

Nu am gasit nici o diferenta. Parerea mea e, ca are puterea sa fie normal, in ambele posturi.

Acuma, de criticat ii usor, ii natural pentru o femeie. Autocritica insa, este dincolo de limita realului. Dar am sa o fac.

Am avut marea placere si onoare…… dar nu am putut spune nici un cuvant.

Jumatatea cerebrala a mea imi urla : vorbeste-i despre cartea ta, expune-te, fa-l sa vrea sa iti citeasca cartea, fa ceva pentru numele lui Dumnezeu!

Dar nu am zis nimic.

Am atatea de spus, dar in acea fanta mica de timp, as fi spus doar predicatele. Asa ca nu am spus nimic si m-am apucat sa scriu, sa descriu ce nu am putut sa spun.

Pentru Sorina si Ovidiu: multumesc!


4 Responses to “DORA, MONSHER, CARTIANU ȘI LITERATURA ROMÂNĂ”


  1. 3 ionut
    Noiembrie 15, 2010 la 11:32 am

    in sfarsit ai revenit, ai scuturat praful de pe biblioteca asta si te-ai hotarat sa mai pui o „carte”. e bine. e cu atat mai bine cu cat a fost din proprie initiativa . si cu atat mai bine cu cat e extraordinar cum ai scris. felicitari pentru revenire. sincere felicitari


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: