18
Noi
10

Dora şi Stema

Dora şi Stema

 

Când s-a născut Dora era o stemă frumoasă şi mult cântată, iar Dora îşi dorea să fie steag şi să fluture în vânt.

Asta:

Îmi spunea că avem cereale, paduri, ape, petrol, munţi şi peste toate un soare mare, mare. Şi pentru că toate au un nume ţara asta se numea Republica Socialistă România. Habar nu aveam ce înseamnă.

 

 

Apoi intr-o clipă totul s-a schimbat şi stema mea frumoasă a dipărut, iar steagurile aveau pe ele doar asta:

O gaură, un hău, nimic.

Cineva a furat munţii, pădurile, apele, petrolul şi ceea ce este şi mai trist au furat soarele!

De ce?

 

Apoi ca să nu se observe au pus asta:

Adică istoria.

Sau este mai ilustrativ pentru imaginea noastră animale de pradă, săbii, delfini jucăuşi.

Nu mai înţeleg nimic.

Mai întâi m-au minţit că în anul 2000 când nu voi mai fi copil, vom face ce am făcut cândva, iar acuma realizez că totul a dispărut si mi-a rămas doar istoria?

AŞA NU MAI VREAU SA FLUTUR!


6 Responses to “Dora şi Stema”


  1. 1 Ionut
    Noiembrie 18, 2010 la 8:43 am

    Ce mai inseamna tricolorul pentru romani, ce inseamna drapelul tarii pentru noi? cine mai priveste sus si mandru spre el? Ce inseamna pentru restul lumii??
    4 ani campion mondial la box si organizatorii l-au servit pe Bute cu steagul Columbiei .. asta nu spune nimic?

  2. 3 AdiO
    Noiembrie 18, 2010 la 1:21 pm

    Asa s-a vazut de la tine, Dora. Realitatea era insa alta si atunci, insa ei ne bagau simbolul pe gat, propagandistic, ca Göbels la nemti la NSP. Si noi, Ionut, trebuie sa acceptam ca suntem mici si necunoscuti in lume ca si tara, multi chiar nu stiu unde suntem pe harta, si nu e vina lor. Tricoloru lu’ peste e o carpa din 3 culori. Ei si?
    Ne-au pacalit. 2000 s-a dus. Maine poimaine ne ducem si noi. Ca multi altii, degeaba. Ei si? Hai sa acceptam ca vrem celebritate mondiala :)))))

    Pupam ardelenii!

    • Noiembrie 24, 2010 la 7:06 am

      Adi, pentru a-ţi răspunde ţie, trebuie sa ma gândesc mai multe zile.
      O gaşcă de oameni se pretinde a fi un grup după ce îşi găsesc o idee comună, o îmbrăcăminte comună, un simbol.
      Dacă renunţă la el, renunţă la apartenenţa la acel grup.
      Aşa că, dacă renunţăm la cârpa asta în trei culori, ne autodesfiinţăm ca neam. Ar trebui să aruncăm peste bord, prostiile ce ni le-au băgat în cap, şi să încercăm să găsim ceva, ce încă ne mai mişcă la vederea acestei cârpe.
      Şi ştiu că se poate, pentru că rândurile ce le scriu le citesc români din Canada, SUA, Austria, România. Şi asta înseamnă că le pasă.
      Nu mă interesează că, alţii nu ştiu unde suntem noi pe hartă, mă interesează dacă românii, oriunde ar fi ei, se mai uită la acel loc pe hartă.
      Nu ne-au păcălit, noi i-am ales să ne păcălească. I-am ales pe cei care păcălesc mai duios.
      Şi ai putea să mă ajuţi, să vedem, cum se vede România ta, de acolo din Austria!

  3. 5 vrăji
    Noiembrie 18, 2010 la 4:17 pm

    dar flutur mai vrea să hoza?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: