08
Dec
10

Zboruri intre cer si pământ

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

(Adrian Păunescu, Repetabila povară)

Privind un bătrân, văd un om care a trăit. A trăit poate frumos, sau urât, dar a trăit…

Mi-l imaginez tânar, distrându-se precum ne distram noi, iubind, dansând şi glumind…
Il văd acum, înfrigurat şi înfometat, încercând cu greu să îşi ţină spatele drept, apăsat de nevoi şi nedreptăţi, uitându-se în ochii mei având speranţa unei coji de pită. Privirea dreaptă, mâinile muncite tremurând,îndârjirea de a trăi, jena de a te fi deranjat.

La intersecţii, la aproape fiecare semafor, în pieţe, la aproape tot pasul întâlnim zi de zi, zeci, sute de bătrâni care cerşesc. Bătrâni deveniţi de atâta sărăcie fără trecut şi fără viitor, nişte stafii care îşi câştigă existenţa zi de zi, din mila noastră, a tuturor.

Sunt lucruri pe care le vedem adesea şi uităm un lucru trist : şi ei au fost tineri, şi noi vom fi bătrâni.

Ce facem noi cu ei, vom îndura şi noi la fel.

Deseori am văzut bătrâni singuri, trişti, învinşi parcă, de ani ce au trecut peste ei. Rareori am văzut bătrâni senini, zâmbitori.

Îi ţinem în foame şi în frig, îi umilim, îi vizionăm impasibili cum sunt bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini.

Ii scoatem la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai.

Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri.

Dar, ce e cel mai grav, e că nu ii folosim. O fonoteca vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii, e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste.

Fără bătrâni nu există familie, fără bătrâni nu există viitor.

Credinţa o mai poartă doar bătranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

O să ajungă sus, o să îşi tragă sufletul niţel, Dumnezeu le va lua tristeţea şi poverile.

Dar linişte, tot nu vor avea. Căci grija lor, necazul lor, suntem noi.

Şi, vor coborî într-o suflare, ori de câte ori, nouă ne va fi greu, ori de câte ori, ne vom gândi la ei, neliniştiţi şi neîmpăcaţi până nu ne şterg lacrimile şi nu ne alungă durerile, pe această cărare bătătorită, de la Dumnezeu la noi.

Viitor bătrân, ajută-i pe bătrâni!


1 Response to “Zboruri intre cer si pământ”


  1. 1 vrăji
    Decembrie 8, 2010 la 11:11 am

    ”Dar, ce e cel mai grav, e că nu ii folosim. O fonoteca vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii, e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste.” și cu asta ai spus tot…
    nănașa


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: