Au trecut 21 de ani de la Revoluţie

Au trecut 21 de ani de la Revoluţie.

Noi aşa îi zicem, pentru că suntem uşor de minţit, nu comentăm mult şi acceptăm uşor şi acuma mascarada politică ce ne este servită la orice oră  în mass media.

In sufletele noastre a fost o revoluţie. O mare revoluţie.

Am simţit şi am fost alături de cei care luptau. Problema e că ei nu ştiau pentru ce luptă, nu ştiau că sunt mânaţi ca vitele, doar spre sacrificiu inutil.

Era primul decembrie fără zăpadă, pentru că Dumnezeu era alături de români, dar nu întelegem că, de atunci, fiecare decembrie a fost fără zăpadă, căci,  Dumnezeu insistă să ne arate că treaba nu ne-am terminat-o.

Erau primele zile cu televiziune non stop, primele noastre zile de occidentali, primele zile când eram uniţi cu toţii din voia noastră şi nu a altora, primele zile când credeam că luptăm cu răul din jurul nostru, îl vom învinge şi vom fi izbăviţi.

Ni se spunea că Ceauşescu luptă, strânge armate, dar noi îl vom învinge.

Ne-au minţit, Ceauşescu era ascuns de ei, un biet bătrânel înfrânt, plimbat între cămăruţa în care era închis ziua şi TAB-ul în care stătea noaptea.

Am crezut că l-am învins în luptă dreaptă, voinicescă, dar l-am ucis murdar, în ziua de Crăciun şi am rămas cu mâinile mânjite şi cu sărbătorile murdărite.

Amintiri înflăcărate ale acelor zile, sfâşiate de minciuna lor, pălmuite de statistica crudă a morţilor.

Purtat de avântul nostru revoluţionar, poporul nostru a consimţit la crimă în zile sfinte.

Asta e moştenirea ce le-o lăsăm copiilor noştri: minţiţi şi orbiţi am lăsat revoluţia să ne fie furată, murdărită, am ucis fără judecată, am distrus cu bună ştiinţă orice simbol sau instituţie în care să ne încredem, ne-am pus ochelarii de cai pe ochi văzând doar strălucitorul Apus, ne-am acoperit urechile pentru a auzi doar sunetul banilor, dar cel mai dureros este că ne ţinem gura închisă.

Judecata nu ne-a luat-o nimeni şi ştim ce am făcut atunci, ştim ce am făcut în ăştia 21 de ani, dar nu avem puterea de a deschide gura, de a da drumul la torentul simţirilor noastre oprite din acel decembrie 89 şi până acuma,  să ajunga până la cer, până la Dumnezeu, ca toată lumea să ştie, că nu noi , românii am vrut sau am decis să ucidem. Am vrut să luptăm, am vrut să ne eliberăm, am vrut să fim precum bunicii noştri în război.

Părinţii noştri ne-au sădit în suflet seminţele unei revoluţii nobile, precum a francezilor, iar noi am vândut-o pe 30 de arginţi.

Ne-au lăsat o ţară bună, rea, bogată sau săracă, comunistă sau creştină, iar noi am dezmembrat-o, vândut-o, am fugit din ea, de parcă ea e vinovată de greşelile noastre. Avem tupeul să zicem:

– România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită!

Noi suntem generaţia plecată de ruşine şi păcat, suntem cei ce nu au terminat.

Păcat, ne-am vândut ieftin.